duminică, 26 iulie 2015
Regulament
COMISIILE ELECTORALE
Art.9 In vederea alegerilor organelor de conducere ale OTDR se constituie Comisia Electorala
Centrala (CEC), cu caracter permanent, precum si Comisii Electorale Judetene (CEJ/CEMB)
cu durata de functionare limitata.
Art.10 Membrii Comisei Electorale
- Centrale (CEC) nu pot candida la nicio functie electiva din cadrul OTDR in legislatura
pentru care se organizeaza alegerile
- Judetene sau a Municipiului Bucuresti (CEJ/CEMB) nu pot candida la posturile elective
din cadrul OTDR la nivel local (CJ/CMB) în legislatura pentru care se organizează alegerile, dar
pot candida la functiile elective la nivel national (CN).
A. COMISIA ELECTORALA CENTRALA (CEC)
Art.11 CEC, constituita prin Hotarare a Consiliului National, are urmatoarele atributii in
vederea alegerii organelor de conducere la nivel judetean, mandatul noiembrie 2015-noiembrie
2019.
(a) urmăreşte şi asigură respectarea prezentului regulament pe întreg teritoriul ţării;
(b) supravegheaza organizarea alegerilor, respectarea calendarului electoral, procesul de votare si
numarare al voturilor;
(c) CEC detine stampila proprie care va fi pastrata de presedintele comisiei sau in lipsa acestuia
de catre secretar;
(d) coordoneaza si centralizeaza activitatea CEJ si CEMB si primeste de la acestea, in termenul
stabilit, listele cu candidaturile depuse precum si procesele verbale intocmite de CEJ, dupa
incheierea alegerilor teritoriale;
(e) primeste, inregistreaza si solutioneaza contestatiile;
(f) intocmeste procesul verbal al rezultatului alegerilor organelor de conducere la nivel teritorial
si il inainteaza la Consiliul National al OTDR;
(g) distribuie buletinele de vot catre CEJ/CEMB;
(h) emite dispozitii/decizii obligatorii pentru membrii CEJ/CEMB;
(i) acreditează, la cerere, observatori ai societăţii civile, inclusiv reprezentanţi ai presei, care îşi
exprimă dorinţa de a urmari desfăşurarea alegerilor în calitate de observator;
(j) intocmeste mandatele pentru membrii alesi in organele de conducere ale OTDR;
k) in cazuri speciale, preia si activitatea CEJ/CEMB.
B. COMISILE ELECTORALE JUDETENE SI A MUNICIPIULUI
BUCURESTI (CEJ/CEMB)
Art.12 Componenta CEJ. Comisia Electorală Judeţeană (CEJ), respectiv a
Municipiului Bucureşti (CEMB) este formată din 3 membri.
Pentru a deveni membru al CEJ/CEMB solicitantii tehnicieni dentari vor depune la Presedintele
CJ/CMB o scrisoare de intentie si vor trebui sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- Sa fie tehnicieni dentari cu vechime in profesie mai mare de 5 ani;
- Sa fie tehnicieni dentari „membri activi” la 30.06.2015, precum si in ultimii 4 ani.
- Sa aiba cunostinte medii de utilizare a computerului
Dosarul fiecarui solicitant va fi transmis de presedintele CJ/CMB in max 48 h la sediul central al
OTDR.
Dosarele solicitantilor (tehnicieni dentari) vor fi analizate de Biroul Executiv al OTDR, iar
numirea membrilor CEJ/CEMB se va face prin Decizia BE OTDR.
O data cu numirea membrilor comisiilor, BE va stabili data primei sedinte CEJ/CEMB si va
convoca membri CEJ/CEMB, urmand sa instiinteze despre aceasta CEC.
Art.13 CEJ/CEMB isi vor desfasura activitatea sub coordonarea CEC, respectand prezentul
regulament.
Art.14 La prima intrunire CEJ/CEMB, isi va alege dintre membrii sai un presedinte si un
secretar. Preşedintele conduce şedinţele şi este cel abilitat sa transmita CEC datele şi informaţiile
care decurg din activitatea CEJ/CEMB. In lipsa lui, acesta este inlocuit de secretar, iar in
absenta amandurora, de catre un membru CEJ/CEMB expres desemnat de presedintele
CEJ/CEMB.
Art.15 Respectand calendarul electoral, CEJ/CEMB, prin preşedinte, va comunica CEC
componenţa comisiei, funcţiile deţinute în cadrul comisiei de fiecare membru, adresa unde îşi
desfăşoară activitatea comisia, numerele de telefon/ fax/ adresa e-mail.
Art.16 Deciziile CEJ/CEMB se iau cu majoritate simpla de voturi în prezenţa a minim 2
membri, in caz de paritate de voturi, prevaleaza votul Presedintelui CEJ/CEMB.
Art.17 Şedinţele CEJ/CEMB vor fi consemnate de către secretarul CEJ/CEMB in procese
verbale de şedinţă, care vor fi semnate de către membrii prezenţi ai CEJ/CEMB, iar deciziile
acestora vor fi transmise CEC.
Art.18 CEJ/CEMB dispune de ştampilă proprie, care va fi păstrată de preşedintele Comisiei,
sau, în lipsa acestuia, de către secretarul Comisiei.
Art.19 Atributii CEJ/CEMB :
(a). întocmeste/actualizează listele electorale judeţene, respectiv ale Municipiului Bucuresti, si le
inainteaza catre CEC;
(b). primeste, inregistreaza, verifica si valideaza candidaturile depuse pentru alegerea Consiliului
Judetean/Municipiului Bucuresti;
(c). primeste, inregistreaza si transmite spre rezolvare catre CEC contestatiile insotite de
documentele care au stat la baza acestora;
(d). comunică CEC listele finale de candidaturi care vor fi afisate pe site-ul OTDR;
(e). primeste de la CEC, pe baza listelor electorale, modelul buletinelor de vot pe care le va
multiplica;
(f). coordonează şi conduce operaţiunile legate de procesul de votare, luând toate măsurile de
ordine în spaţiul aferent votării;
(g). procedează la numărarea voturilor, stabilirea valabilităţii voturilor exprimate, totalizarea
voturilor exprimate, voturilor nule, stabilirea rezultatelor alegerilor si validarea lor;
(h). redactează în 2 exemplare procesul verbal de desfăşurare si validare a alegerilor;
(i). înaintează CEC cate un exemplar al procesului verbal de desfăşurare si validare a alegerilor,
însoţit de listele cu cei care au votat, listele cu candidaţii;
(j). duce la îndeplinire orice altă activitate privind alegerile dispusă de către CEC sau stabilită
prin prezentul regulament.
Art.20. După alegerea Biroului judetean/al Municipiului Bucuresti, CEJ/CEMB îşi încetează
activitatea de drept fiind considerată dizolvată.
CAPITOLUL III
CONDITIILE PENTRU DEPUNEREA CANDIDATURILOR
Art.21 Au dreptul de a fi aleşi in Consiliile Judetene/CMB ale OTDR tehnicieni dentari care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- tehnician dentar – „membru activ” la data de 30.06.2015, precum si in ultimii 4 ani.
- tehnician dentar cu o vechime de minim 5 ani neintrerupti in profesie;
- nu au suferit vreo condamnare penală sau nu le-a fost angajata raspunderea civila profesionala
- nu se incadreaza in categoria persoanelor mentionate la Art.6 din prezentul regulament.
Art.22 Candidaturile vor fi adresate presedintelui CEJ/CEMB in termen - conform calendarului
electoral. In situatia in care pana la termenul stabilit nu se constituie CEJ, candidaturile vor fi
adresate presedintelui CEC, iar CEC va prelua toate prerogativele CEJ in cauza.
Art.23 Dosarul pentru candidatura va cuprinde:
a) solicitare de candidatura (scrisoare de intentie): nume, prenume, domiciliu, C.I./B.I.,CNP,
locul de munca, forma de exercitare a profesiei (independent/angajat), date de contact, Consiliul
Judetean pentru care candideaza, s.a;
b) declaratie pe proprie raspundere ca nu incalca prevederile Art. 6 din prezentul regulament.
c) curriculum vitae;
Art.24 Comisiile Electorale Judetene, sau dupa caz, CEC vor verifica dosarele de inscriere ale
candidatilor si vor inscrie in listele de candidatura pe aceia care indeplinesc conditiile legale.
Art.25 Contestaţiile se depun astfel:
- Impotriva candidaturilor - in termen de 2 zile de la data publicarii pe site a listelor.
- Contestatii impotriva oricaror acte si fapte legate de procesul electoral (votare, numarare,
validare etc) se depun in termen de maxim 24 ore de la momentul constatarii actelor/faptelor
contestate.
Contestatiile se depun in scris, motivat, insotite, dupa caz, de probatoriu, la CEJ/CEMB care le
va transmite de urgenta, spre solutionare catre CEC.
Contestatiile se solutioneaza de catre CEC, in termen de:
- 24 h de la data primirii de catre CEC a contestatiei si documentelor aferente in cazul
contestatiilor ce privesc candidatura.
- In maxim 24 de ore de la primirea contestatiei, in celelate cazuri.
Contestatiile impotriva deciziei de respingere a candidaturii se fac in termen de 24 de ore de la
publicarea/comunicarea deciziei de respingere, se depun la CEJ/CEMB, se solutioneaza de catre
CEC in termen de 24 de ore si se transmite rezolutia catre comisia electorala judeteana/CEMB la
care a fost depusa candidatura.
Art.26 După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, precum şi a termenului de
soluţionare a contestaţiilor, dacă este cazul, CEC/CEJ/CEMB încheie un proces verbal prin care
constată rămânerea definitivă a candidaturilor.
Art.27 Listele finale cuprinzând candidaturile vor fi trimise de CEJ/CEMB, împreună cu o
copie a procesului verbal de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor la CEC si vor fi
facute publice pe site-ul OTDR.
CAPITOLUL IV
BULETINELE DE VOT
Art.28 CEC editeaza şi comunică CEJ/CEMB modelul buletinelor de vot secret pentru alegerea
membrilor CJ/CMB.
Art.29 In buletinul de vot candidaţii vor fi trecuţi în ordine alfabetică, menţionându-se numele si
prenumele acestora.
Art.30 Buletinele de vot se vor asigura în număr suficient, conform listelor cu alegători.
Art.31 Buletinele de vot vor fi autentificate de către CEJ/CEMB prin aplicarea ştampilei
proprii, pe faţa buletinului de vot, în momentul înmânării buletinului de vot către alegător.
Art.32 Buletinele neconforme, neexacte, deteriorate sau cele completate greşit de către alegători
în timpul votării vor fi anulate prin menţiunea şi semnătura preşedintelui comisiei, aplicându-se
totodată şi ştampila CEJ/ CEMB.
CAPITOLUL V
DESFASURAREA VOTARII
Art.33 Votarea se va desfăşura in locatia mentionata in convocatorul AGJ/AGMB.
Art.34 Urnele vor fi sigilate prin aplicarea stampilei si a semnaturii Presedintelui CEJ/CEMB
sau, in absenta acestuia, a semnaturii unuia din membri CEJ/CEMB pe benzile de inchidere.
Art.35 Preşedintele CEJ/CEMB, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, existenţa listelor
cu alegatori, a buletinelor de vot. După verificarea urnelor preşedintele Comisiei sigilează
urnele, aplicând ştampila CEJ/CEMB peste semnătura sa.
Art.36 Listele cu alegători, buletinele declarate nule (cele ramase), precum şi ştampila secţiei de
votare vor fi depozitate în condiţii sigure, pana la numararea voturilor. In aceleaşi condiţii se va
închide şi încăperea în care se găseşte urna de votare.
Art.37 Este interzisă staţionarea persoanelor străine sau alegătorilor (dupa ce au votat) în
încaperea în care are loc votarea.
Art.38 Fiecare tehnician dentar, cu drept de vot, se va legitima, după care semneaza in lista cu
alegatori în dreptul numelui său şi primeste de la membrii CEJ/CEMB un buletin de vot pe care
se va aplica ştampila Comisiei electorale de catre presedinte sau secretar.
Art.39 Votarea se face prin marcarea cu „X” în dreptul numelui candidatului pentru care se
optează.
CAPITOLUL VI
STABILIREA REZULTATELOR ALEGERILOR JUDETENE
Art.40 Dupa închiderea votarii, în prezenţa celorlalţi membrii ai Comisiei Electorale Judetene
şi, dupa caz, a celorlalte persoane acreditate să asiste la votare, presedintele comisiei deschide
urna.
Art.41 Preşedintele sau secretarul comisiei, va citi cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin
de vot, numele şi prenumele candidatului pentru care s-a exprimat votul şi va arăta buletinul de
vot celorlalti membrii ai comisiei.
Art.42 Vor fi anulate buletinele de vot care:
- nu poarta pe prima faţă ştampila CEJ/CEMB
- au alta forma sau model decat cea aprobată ;
- nu sunt complete;
- sunt albe, adică nu conţin exprimarea votului;
- au alte insemne.
Art.43 Procesul verbal al alegerilor va cuprinde:
- numărul alegatorilor, potrivit listelor de alegatori;
- numarul alegătorilor care s-au prezentat la votare;
- numarul buletinelor de vot tiparite;
- numarul total al voturilor valabil exprimate;
- numarul voturilor nule;
- numarul voturilor valabil exprimate, obtinute de catre fiecare candidat;
- numarul buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate sau anulate.
Art.44 Dupa stabilirea membrilor Consiliului Judetean, CEJ/CEMB va supraveghea alegerea
membrilor Biroului Executiv Judetean.
Art.45 Procesele-verbale se vor intocmi in 2 exemplare, semna de presedinte, de secretar şi de
ceilalti membrii prezenti ai Comisiei si vor purta stampila acesteia. Un exemplar se va transmite
la CEC, in termen de max. 48, spre validare.
Art.46 Daca alegerile au fost valabil organizate si desfasurate, CEC va stabili rezultatele în
vederea atribuirii mandatelor.
Art.47 Dupa incheierea alegerilor, documentele CEJ/CEMB aferente desfasurarii procesului de
alegeri se vor preda Presedintelui CJ/CMB.
Art.48 In termen de 5 zile de la primirea de la CEJ/CEMB a proceselor verbale ale alegerilor
judetene, CEC intocmeste procesul verbal al rezultatului alegerilor organelor de conducere la
nivel judetean si a reprezentatilor alesi in AGN a OTDR.
Art.49 Rezultatul alegerilor organelor de conducere la nivel judetean, pentru mandatul noiembrie
2015-noiembrie 2019, validate de CEC prin hotarare, vor fi afisate pe site-ul www.otdr.ro, iar
documentele CEC se vor arhiva la sediul central al OTDR.
CAPITOLUL VI
DISPOZITII FINALE
Art.50 Dispoziţiile prezentului Regulament se aplică pentru alegerea organelor de conducere
teritoriale (judetene) ale Ordinului Tehnicienilor Dentari din România (OTDR) pentru
mandatul noiembrie 2015-noiembrie 2019
Art.51 Pentru desfasurarea procesului de votare comisiile vor beneficia de dotarea logistica a
OTDR de la sediul central si Consiliile Judetene
Art.52 Dispoziţiile prezentului Regulament se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile
Legii 96/2007 republicata - privind organizarea OTDR la nivel judetean precum si a
prevederilor din Statut si ROF.
Art.53 Forma şi conţinutul stampilelor CEC si CEJ/CEMB sunt redate in Anexa Nr.1 si Nr. 2
si fac parte din prezentul Regulament Electoral.
Intocmit: Biroul Executiv al OTDR
Aprobat: Consiliul National al OTDR - prin hotararea din 16 iulie 2015
Presedinte OTDR
Dombai Attila Csaba
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Calendar electoral 2020
ANUNT CALENDAR ELECTORAL pentru AGN electiva 19 octombrie 2020 pentru alegerea membrilor Consiliului National al OTDR 28 august - 11 s...
-
In atentia colegilor care isi exercita profesia in regim independent, inscrisi pana la 31.07.2013 si activi la data solicitarii (avizul/201...
-
Ordinul Tehnicienilor Dentari din Romania, in cadrul Programului National de Educatie Profesionala Continua , ...
-
Va comunicam ca se prelungeste perioada de depunere a acestora pana in 20 septembrie 2015, conform prevederilor < Regulamentului e...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu